Late night lamentations pre-text

Cum poti fi fericit? Totul in jurul tau se naruie, ca un templu vechi care abia se mai tine pe coloane, ca un castel din nisip luat de apa si batut de vant. Incerci sa fii prieten cu toti si toate, sa fii bun, carismatic, respectuos... Asculta sfaturile batranilor...si uneori functioneaza, oferindu-ti un boost de energie, forta vitala, cand simti ca ai puterea de a controla totul din jurul tau. Totul. Si te sperii. Vrei sa revii la normal, puterea asta e daunatoare, ca o sabie cu doua taisuri, dar cum poti defini normalul? Normalul anormal e, si viceversa, poate vrei doar sa scapi, si incerci asta, in tot acest  timp incercand sa fii acolo, dar ceva te opreste, e o senzatie ce iti ofera neputinta. Nu tu controlezi asta, e ciudat. Oamenii sunt ciudati...si te simti neputincios, demoralizat, vrei a face multe, dar nu ajungi sa faci nimic pana la sfarsit, pentru ca te schimbi, repede... si nu vrei...dar se intampla. E in regula cand stii ca a doua zi o sa fie mai bine, dar e des. Destul de des incat sa te roada pe dinauntru si sa te faca cu fiecare zi ce trece a te simti cu o picatura mai nefolosotor, comun...bun de nimic si de nimeni, cand stii clar ca nu este asa. Stii, si nu te indoiesti de tine insuti.
Dar cum te poti schimba definitiv? Este vreo cale sa scapi de umbra singuratatii, fricii de a nu te integra, frica fara baze logice?
Doar viitorul ti-o zice.

late night lamentation

Cine era ea? Cine este? Acea persoana care o vezi o singura data si stii ca o sa fie o legatura, o stii, si ea stie. Acea persoana atat de misterioasa incat e transparenta, ca o oglinda. Te vezi in ea intru totul, ca si cand gusti din insusi caisul tau crescut de tine, dar mai bine...katharsic. va intalniti si afli ca...sau mai bine zis simti ca tine la tine, altfel decat a tinut oricine altcineva, te doreste, vede perfectiunea in tine, si tu vezi perfectiunea imperfectiunii in ea. Perfectiune...abstract contrar! Mangaierile, sarutarile, nu ai mai simtit niciodata asta, sau poate ca ai simtit dar extazul momentului nu iti permite a recunoaste.
Cu cat ea vorbeste mai mult, cu atat te sperii mai mult. Te cunoaste, fara sa te stie. Iti stie gusturile, gandurile, abstractiunile, tot. Cum se poate asa ceva? Ajungi in a devaga absurditati cum ca e un inger demonic, superba, inteligenta,naiva, malefica,inocenta...periculoasa. lucruri, cuvinte spuse de ea in trecut care nu aveau nicio noima la timpul respectiv, au acum. O noima abstracta, incetosata, dar stii ca ea stia, si tu nu stiai ca stii, chiar daca poate stiai candva. Te trezeste, te face sa te simti fericit, pentru putinele dati din viata ta in care chiar simti ce este acea fericire, simti ca viata ta e completa, ca ai puterea de a face orice doresti. Esti tu, cu ea, pe axis mundi. Apoi... Se naruie totul. Intr-o secunda. Iti spune ca nu mai simte nimic. Ca e gata. Sa nu mai incerci. Era fericita zicea ea, explicatia care ti- o ofera e ca te raneste, ca e fiinta rea, si iti face rau. Nu mai vrea sa iti faca rau, dar am avut doar ...bine.
E gata. Te priveste si iti zice adio cu ochii.
Stii ca a fost si nu mai e, te impaci cu gandul. Ai reusit sa iubesti cand credeai ca nu mai poti, ai reusit a te simti fericit intru totul. Acum nu mai stii ce ai de facut, de unde sa iti reincepi banala viata care o duci in spinare.
O lectie ai invatat... Dar la ce bun, ca toti murim. Cel mai frumos lucru auzit de tine vreodata, oferit tie,... Vreau sa fiu cu tine cand mori. Creepy, crazy. Deloc, e o propozitie superba venita din partea ei, pentru ca stii... Stii ce are in minte, si ce inseamna pentru ea.
Temporal Universal, parol.